Cum iti transformi locuinta intr-un mediu sigur pentru cel mic

Cum iti transformi locuinta intr-un mediu sigur pentru cel mic

Pentru orice părinte, siguranța copilului în casă este cel mai important lucru. De aceea, din momentul în care bebelușul începe să se târască, este bine să iei în calcul transformarea casei tale într-una „baby proof”.


Orice colț din casă poate reprezenta un potențial risc pentru cel mic. În explorările sale, prizele, scările, sertarele cu obiecte ascuțite, colțurile mobilei pot fi adevărate capcane. Este important să te gândești, din timp, la toate situațiile în care copilul s-ar putea răni, pentru a le preveni. Iată o listă cu unele dintre cele mai importante măsuri pentru siguranța copilului, pe care le poți lua în casa ta.

Măsuri pentru siguranța copilului în bucătărie


Bucătăria este locul în care vei petrece mult timp, pentru a-i pregăti celui mic de mâncare dar și alte treburi gospodărești. În tot acest timp, nu îl poți supraveghea 100% pe cel mic, astfel că pot apărea accidente nedorite. De aceea, trebuie să iei măsuri prin care să previi eventuale incidente. Cele mai importante țin de folosirea aragazului și de accesul la obiecte ascuțite:

  • Când folosești aragazul, gătește pe ochiurile din spate, care sunt mai puțin accesibile. Limitează-i celui mic accesul la mașina de gătit și nu-l lăsa să se apropie, mai ales, atunci când folosești cuptorul, pentru că există riscul să se opărească. Acoperă butoanele cuptorului și nu-l lăsa pe copil să le atingă.
  • Scoate orice aparate de bucătărie din priză, atunci când nu le folosești. Instalează prize baby proof, la nivelul solului.
  • Pune un zăvor la coșul de gunoi, astfel încât pruncul să nu îl poată deschide
  • Depozitează vesela și tacâmurile, în special cuțitele, în sertare aflate la înălțime, unde nu pot fi ajunse de copil.
  • Nu depozita soluțiile de curățat sub chiuvetă sau în alte locuri ușor accesibile pentru cel mic.
  • Renunță la fața de masă. Copiilor la place să se apuce de lucruri și să tragă către ei.

  • Măsuri pentru siguranța copilului în baie


    Baia este un loc destul de periculos pentru copiii foarte mici. Gresia și faianța pot fi alunecoase și există riscul unor accidentări. În plus, în baie se află foarte multe cosmetice care pot fi tentante pentru copii. De aceea:

  • Nu lăsa copilul nesupravegheat în baie, sub nicio formă.
  • Depozitează gelul de duș, șamponul și alte cosmetice într-un dulap la care cel mic să nu poată avea acces. Același lucru se aplică și pentru produsele de curățenie, care nu trebuie depozitate sub chiuvetă.
  • Nu lăsa aparate, precum föhnul sau aparatul de ras, în priză, în baie. Când copilul e în zonă, strânge aceste aparate și depozitează-le într-un dulap cu cheie.

  • Măsuri pentru siguranța copilului, în dormitor



    Camera copilului ar trebui să fie un mediu sigur, în care riscul de accidentare să fie redus la minimum. Pentru a fi sigur că pruncul nu poate păți nimic:

  • Instalează o protecție de pat pentru copil. Atunci când doarme, latura mobilă a patului trebuie să fie mereu ridicată.
  • Distanța de la salteaua pătuțului până la podea trebuie să fie de maximum jumătate de metru.
  • Nu folosi accesorii care atârnă deasupra capului copilului, decât dacă te asiguri că sunt foarte bine fixate și nu se pot desprinde de pat.
  • Plasează patul copilului la o distanță considerabilă de orice altă piesă de mobilier.
  • Fixează, în perete, mobila și folosește sisteme de blocare a sertarelor.
  • Instalează un sistem de protecție cu gratii, la geam.
  • Fixează covoarele de podea cu accesorii antiderapante.

  • Măsuri pentru siguranța copilului, în sufragerie


    În sufragerie se găsesc multe obiecte pe care bebelușul le poate ronțăi, apuca, sparge sau dărâma. De aceea, este bine să fixezi toate obiectele în pereți și să le înlături pe cele care nu pot fi fixate.

  • Fixează în pereți mobila și folosește protecții din silicon pentru colțurile meselor.
  • Fixează TV-ul în perete și ascunde cablurile în spatele acestuia.
  • Instalează protecții la toate prizele accesibile.
  • Mută lampadarele înalte în spatele canapelei.
  • Mută obiectele de valoare și pe cele grele de pe rafturile la care poate ajunge cu ușurință cel mic.
  • Nu lăsa plantele decorative pe podea. Ele pot fi toxice dacă micuțul încearcă să le guste.
  • Dacă ai jaluzele cu șnururi, înnoadă-le în așa fel încât să nu poată fi atinse de la nivelul solului.

  • Măsuri de siguranță în hol


    Chiar dacă este un loc de trecere, holul adăpostește obiecte care pot provoca incidente.

  • Dacă locuiești într-o casă cu etaj, este necesar să instalezi o protecție de scară pentru copil. Montează câte o poartă de siguranță atât la baza scărilor cât și la etaj, astfel ca puiul să nu poată aluneca pe scări.
  • Limitează-i accesul la dulapul cu pantofi. Sunt plini de praf și bacterii aduse de pe stradă. În plus, dacă îi încalță și vrea să meargă prin casă cu ei se poate împiedica.

  • Măsuri de siguranță în curte și grădină


    Curtea este un spațiu de joacă și trebuie să rămână sigur și ferit de incidente.

  • Nu depozita unelte la îndemâna copilului. Dacă ai garaj, plasează uneltele în dulapuri încuiate. Procedează la fel și cu soluțiile de curățat.
  • Montează un gard de siguranță în jurul spațiilor cimentate și delimitează locul în care se poate juca cel mic. Nu-l scăpa din ochi, cât este afară.
  • Nu lăsa furtunul de grădină desfășurat pe jos, pentru că se poate împiedica de el.

  • Toate aceste măsuri vor contribui, enorm, la siguranța copilului tău, acasă. Este important să le iei cât mai din timp, pentru a nu fi luat prin surprindere de prichindelul tău. Protejarea copilului, în primii ani de viață, este cea mai importantă responsabilitate a părinților și nicio măsură nu este prea exagerată, atunci când vine vorba de siguranța celui mic.