Ziua de naștere a copilului: ghid complet de organizare
Planificarea unei petreceri pentru ziua de naștere a copilului tău poate fi destul de copleșitoare, dar există soluții pentru orice problemă de care te poți lovi. Respectă recomandările din acest articol, iar evenimentul ar trebui să se desfășoare fără dificultate.
Organizarea unei petreceri pentru copii poate fi asemănată cu o călătorie spre o destinație de excepție. Oricât de interesant este să fii acolo, o mare parte din aventură este chiar drumul în sine. Decizia asupra temei, a decorațiunilor și activităților, face ca toată perioada de pregătiri să facă la rândul ei parte din sărbătoare în sine. Nu trebuie să pui presiune prea mare pe tine ori să ai așteptări deosebite, nu uita că cei mici sunt mulțumiți atâta timp cât sunt făcuți să se simtă speciali, dacă au mâncare gustoasă și dacă se pot juca împreună.
Planificarea este, însă, esențială, chiar și pentru o petrecere simplă. Cu cât începi să te organizezi mai repede, cu atât mai puține detalii va trebui să te lupți în imediata apropiere a evenimentului.
Cu siguranță sărbătoritul va avea la rândul lui idei despre tipul de petrecere pe care și-l dorește, așa că implică-l în planificare. Lasă copilul să aleagă tema, să te ajute cu lista de cumpărături, cu decorarea locației sau cu pregătirea tortului. Deși poate fi mult mai eficient să faci singură totul, este un moment unic pe care îl puteți împărtăși împreună, mai ales că este vorba despre un obiectiv atât de important. În plus, va avea bucuria de a-și invita prietenii la o petrecere pe care a organizat-o chiar el.
Ziua de naștere a copilului: pași pentru organizarea petrecerii
1. Planifică bugetul
Atunci când ai un buget stabilit, este mult mai ușor să fii organizată și să decizi ce opțiuni ai pentru organizarea unei petreceri de copii. Nu-ți fă griji dacă bugetul este redus, există o mulțime de moduri inteligente și ieftine pentru ca petrecerea să fie un succes. Majoritatea sfaturilor pe care le vei citi în continuare, se pretează pentru orice tip de buget.
2. Implică copilul
După ce afli care este bugetul pe care te poți baza, este momentul să alegi dintre opțiunile disponibile. Roagă-l pe cel mic să-ți spună ce își dorește, iar evenimentul va fi și mai personal. Nu îi cere copilului să facă el toată organizarea, deoarece este o sarcină care îi poate depăși posibilitățile, iar rezultatul poate fi dezamăgitor. În schimb, poți să îl întrebi ce temă își dorește să aibă petrecerea, cine să fie pe lista invitaților, ce animatori să chemați și care este tortul lui preferat.
3. Trimite invitații
Pentru ca toată lumea să se simtă confortabil, asigură-te că oaspeții au suficient timp pentru a se pregăti de petrecere. Invitațiile nu ar trebui să fie trimise în ultimul minut, ci ar trebui să ajungă cu cel puțin 2 săptămâni înainte. Roagă-i pe invitați să îți confirme participarea, astfel încât să știi cu exactitate pe ce număr de persoane te poți baza. Asigură-te că ai discutat cu toți părinții, referitor la preferințele ori sensibilitățile alimentare ale celor mici.
4. Stabilește meniul
Mâncarea pentru ziua copilului tău ar trebui să fie distractivă și cât mai ușor de mâncat. Cu cât sunt bucățelele mai mici, care pot fi apucate ușor de mânuțele, cu atât mai receptivi vor fi copiii. Poți include sandvișuri, mini pizza, mini gustări și felii de fructe.
5. Stabilește tema petrecerii
Este una aspect crucial, care poate face diferența dintre o petrecere senzațională și una banală. Va trebui ca toate decorațiunile, consumabilele și chiar costumele celor mici să aibă legătură cu tema aleasă și trebuie neapărat să fie preferatele copilului. Petrecerile surpriză nu sunt recomandate la vârsta asta, deoarece copiii se pot supăra foarte ușor dacă ceva nu le place, iar rezultatul poate fi un fiasco. După ce stabiliți împreună tema petrecerii, caută un furnizor care îți poate oferi un pachet complet.
6. Comandă tortul
Când știi cu exactitate câți invitați vei avea la petrecere, poți estima și cât de mare trebuie să fie tortul. Asigură-te că acesta are gustul preferat al celui mic, iar aspectul este unul distractiv. Nu uita de lumânări, stingerea lor este una una dintre cele mai amuzante părți ale unei zile de naștere.
Activități pentru ziua de naștere a copilului în funcție de vârstă
Orice petrecere este mult mai interactivă și amuzantă dacă cei mici sunt implicați în jocuri și activități adecvate vârstei lor. Dacă bugetul îți permite, poate fi indicat să angajezi niște animatori, care se vor ocupa foarte bine și atent de distracția copiilor. Un magician poate fi de asemenea un invitat apreciat, împreună cu personajele preferate din filme sau desene.
Organizează o petrecere de care să își amintească toți invitații, cu multe jocuri distractive și energice, în aer liber. Cu doar câteva obiecte din casă, dar cu multă imaginație, poți aduce constant zâmbetul pe buzele celor mici, timp de câteva ore bune.
Zi de naștere copii până la 3 ani
Clovni, magicieni, personaje preferate, un loc de joacă gonflabil, sunt doar câteva dintre opțiunile pe care le ai. La această vârstă copiii sunt prea mici ca să se joace singuri, așa va fi nevoie ca un adult să se ocupe permanet de organizarea lor. O poți face chiar tu, dar asta înseamnă că nu te mai poți ocupa de nimic, nici măcar de organizarea mesei. Cel mai bine este să apelezi la un animator, iar acesta va avea metodele perfecte pentru a amuza pe copii.
Zi de naștere copil 4, 5 sau 6 ani
Cățelușule, unde este osul tău.
Este un joc amuzant, care îi face pe cei mici să alerge și să se distreze în același timp. ”Osul” este un obiect micuț, care va fi ascuns în spatele unuia dintre copii. Cel care joacă rolul cățelușului, va sta inițial în mijlocul cercului, cu ochii închiși. Alt copil acunde osul, iar toți ceilalți țin mâinile la spate, pretinzând că osul este la ei. Cățelușul deschide ochii și încearcă să găsească osul. După ce îl găsește, un alt copil va trece în centru și va juca rolul cățelușului.
Activități pentru vârstele de 4 ani și peste
Insulele muzicale
Este o adaptarea a Scaunelor muzicale, dar cu cercuri de hârtie pe care copiii trebuie să stea atunci când se oprește muzica. Este nevoie de mai puține insule decât numărul de copii. Copii vor alerga sau vor dansa în jurul lor, iar când se oprește muzica, fiecare jucător se va opri pentru a ajunge pe o insula (dacă au loc, mai mulți copii se pot duce pe aceeași insulă). Cine nu reușește să aibă amândouă picioarele pe insulă atunci când se oprește muzica, va trebui să iasă din joc.
Zi de naștere copil 7, 8 sau 9 ani
Aruncarea ouălor
Este un joc cu atât mai amuzant cu cât ouăle nu sunt fierte. Pentru a avea succes este nevoie să fie jucat în aer liber, iar copiii să aibă la ei haine de schimb. Jocul se desfășoară pe perechi, iar fiecare pereche are nevoie de un ou, pe care partenerii îl vor arunca de la unul la celălalt. De fiecare când un copil prinde oul, trebuie să facă un pas înapoi și să continue să îl arunce. Dacă oul se sparge, echipa iese din concurs. Va câștiga echipa care rămâne ultima cu oul întreg.
Zi de naștere copil 10, 11 sau 12 ani
Vânătoare de gogoși
Este un joc atât de distractiv încât până și adulții vor dori să se implice. Pentru a juca, va trebui să legați două bucăți de sfoară de niște crengi de copaci sau alt suport înalt, astfel încât să ajungă până la nivelul capului jucătorilor. Alege două gogoși în formă de inel, pe care să le legi de cele două sfori,astfel încât să ajungă exact la nivelul gurii. La semnalul de start al arbitrului, fiecare jucător trebuie să înceapă să-și mănânce gogoașa, fără să se ajute de mâini. Câștigă cel care termină primul. Pentru ca rezultatul să fie și mai haios, este ideal ca gogoșile să aibă glazură de ciocolată.
Idei de cadouri pentru ziua de naștere a copilului
Căsuța este o jucărie destinată copiilor cu vârste de peste 18+ luni. La această vârstă copiii devin mai independenți și au nevoie de ghidarea părintelui pentru a se asigura că își dezvolta obiceiuri bune. Jucăria are un mâner special pentru a putea fi cărată foarte ușor, un design plăcut atunci când se închide (în formă de căsuță viu colorata), dar include și o figurina vorbitoare care la apasare cântă și dansează în funcție de locația ei (camera) .
Comandă-ți biletul de avion și mergi la 10764 Aeroportul Orașului LEGO Juniors! Pune bagajul pe banda transportoare și mergi afară pentru a vedea încărcarea corespondenței și pachetelor în avionul de marfă. Pilotul s-a urcat în cabina avionului de pasageri, iar acum se anunță zborul tău! E timpul să-ți începi vacanța distractivă cu LEGO Juniors!
Caracteristici:
Șezut foarte confortabil și moale, materiale delicate.
Protecții laterale utile, care oferă stabilitate copilului.
Mânerele confecționate din lemn vor ajuta copilul sa aibă o poziție corecta în balansoar.
Scoate sunete amuzante, ceea ce va incanta copilul.
Având atât de mult opțiuni disponibile, organizarea unei petreceri de copii devine până la urmă la fel de amuzantă precum petrecerea în sine. Indiferent a câta aniversare este, cel mai important obiectiv este ca atât sărbătoritul, cât și invitații, să se distreze și să râdă până îi doare burta.